La o privire superficiala intreaga religie egipteana pare o complicata increngatura de zei si zeite cu capete de animale, mult prea inumane pentru a fi intelese. A te apropia de religia Anticului Egipt cu prejudecati  este similara cu incercarea de a judeca budismul in baza unor imagini grotesti ori crestinismul la impactul initial cu traditionala si recea iconografie. Pentru a putea penetra dogma si a ajunge la esenta oricarei religii trebuie sa avem in vedere radacinile din care porneste religia respectiva, cautarile omului cuprins de indoiala si angoasa, in incercarea de a da un sens realitatii aparente si a Universului.

Din toata cosmogonia egipteana transpare sentimentul unui singur zeu suprem, inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor vazute si nevazute, unde numeroasele zeitati cu multiple chipuri sunt reprezentarea aceluiasi Dumnezeu primordial.
In cosmogonia de la Heliopolis inaintea creatiei, Spiritul Absolut Ra era cufundat in haos. La inceputul timpului Ra devine constient de propria sa entitate contemplandu-si propria imagine si, in Marea Tacere, isi cheama dublura: Ra –lumina si constiinta universala-il cheama pe Amon-spiritul universal. Prin aceasta chemare a Cuvantului-Putere Creatoare, spatiul- aer (Shu) si miscarea-foc (Tefnut) se manifesta si despart pamantul(Geb) de cer (Nut) punand capat haosului si creand echilibrul universal si viata.
Cosmogonia Hermopolitana are descrieri mai detaliate ale haosului-vazut ca o sfera imensa fara de lumina din care ia nastere o forma conico- piramidala care la randul ei creeaza oul primordial. Din acesta deschis ca un lotus se naste soarele-Ra (Toth sau Ptah)-sursa a vietii. Din ochii lui Ra-lumina universala –lacrimile care cad se transforma in fiinte umane iar din gura sa prin Cuvantul Creator-iau nastere fiintele divine.

De-a lungul timpului cosmogoniile de la Heliopolis si Hermopolis s-au imbogatit cu mituri si divinitati iar esenta religiei a devenit din ce in ce mai oculta, accesibila numai catorva initiati. Astfel, asemeni faraonului si Amon-Ra trebuia sa aiba o „curte”. Pantheonul de la Heliopolis cuprindea zeul suprem Amon Ra-creatorul universului si patru perechi de zei principali:
- Shut-zeul aerului si Tefnut-zeita focului,
- Geb-zeul pamantului si Nut-zeita cerului,
- Osiris-zeul lumii de dincolo si forta regeneratoare si Isis-zeita dragostei si puterea generatoare, 
-Seth-zeul distructiv si sora lui-zeita Nephtys-ajutor al lui Isis

Pantheonul hermopolitan este compus din alte patru perechi de zei principali:
- Nedu si Nenet-zeii lumii oculte
-Nun si Nunet-zeii apelor primordiale
-Heh si Hehet zeii infinitatii spatiale
-Kek si Keket zeii intunericului

Alte zeitati egiptene, adaugate de-a lungul timpului, venerate constant ori numai in anumite perioade: Horus(zeul soim), Hathor (zeita cu cap de vaca), Anubis(zeul cu cap de sacal, zeul imbalsamarii), Toth (zeul ibis-zeul intelepciunii), Sobek (zeul crocodil), Bastet(zeita pisica-simbolul fertilitatii), Sekmet(zeita leoaica)
In religia egipteana cel mai profund si important mit ramane mitul lui Osiris (dezvoltat puternic in perioada Noului Regat) ca oglinda a unor evenimente istorice si avand un continut de o incomensurabila valoare etica si spirituala. 

Pe scurt, dupa trei domnii divine ale zeilor Shu, Ra si Geb vine randul lui Osiris sa vegheze din Eden asupra umanitatii. Fratele sau- Seth, gelos pe pozitia lui Osiris, il atrage pe acesta intr-o cursa menita a-l ucide si a-i lua tronul. Astfel, Osiris e incurajat sa intre intr-un sarcofag de lemn-anume executat pe masurile lui-unde este incuiat. Apoi sarcofagul e aruncat in Nil. Isis, afland de disparitia lui Osiris, porneste sa-l caute, temandu-se ca fara ceremoniile speciale de inmormantare Osiris nu va putea ajunge in lumea de dincolo. Ea afla ca sarcofagul luat de ape a ajuns in Byblos(Libanul de astazi) si a fost incorporat in trunchiul unui cedru folosit de imparat ca stalp in palatul sau. Dupa ce zeita reuseste sa recupereze sarcofagul, il lasa pentru scurt timp intr-o zona mlastinoasa. Seth da din intamplare peste el si isi continua opera criminala, de aceasta data dezmembrand trupul lui Osiris in 14 bucati si imprastiindu-le pentru a nu mai putea fi gasite. Isis in imensa ei iubire, porneste sa le adune, ajutata fiind de Nephtys sora-sotie a lui Seth . Isis reuseste sa colecteze 13 bucati din trupul sotului ei a 14-a, phalusul, fiind inghitita de un peste. Este momentul in care Isis recompune trupul lui Osiris si creeaza un phallus din aur  pe care il adauga celorlalte 13 parti. Apoi isi readuce sotul la viata cantand anumite cantece(in unele versiuni), zburand deasupra corpului inert (in altele) si sufland viata deasupra lui pentru a-l putea concepe astfel pe Horus. Fiind mort si viu in acelasi timp, Osiris devine astfel zeul vietii de apoi.

Asadar, Absolutul se transforma in om, suferind si murind ca un om, victima a celei mai infame crime: sufocat si dezmembrat de propriul sau frate. Osiris devine certitudinea iubirii si reinvierii, simbol al intregii creatii, asemeni soarelui care apune si rasare in fiecare zi, a semintelor care mor in intunecimea pamantului si incoltesc din nou in fiecare an.

Mitul reinvierii apare cam in aceeasi perioada si in mitologia greaca in cultul de la Eleusis (mitul Demetra-Persephona) si avea sa influenteze diversele religii antice in special in perioada elenistica.

Dragostea profunda care emana din mitul lui Osiris, o reprezinta pe minunata Isis –zeita cea mai apropiata de egipteni ca pe cea mai pasionanta zeitate plasmuita vreodata in lumea antica. Zeita a devenit atat de populara in intregul areal mediteraneean incat temple si statui ridicate ei se regasesc pe intreg cuprinsul Imperiului Roman (ex Pompei).
In timp ce Osiris isi reasuma rolul de garant al reinvierii fortelor naturii, Isis este garantul renasterii si a victoriei binelui asupra raului.

In timp, mitul avea sa-si piarda din stralucire fiind acaparat si devenind un instrument al puterii aflat in mainile unei clase exclusiviste de preoti mai mult sau mai putin luminati, apoi un miracol avea sa zguduie practica religioasa milenara: incercarea faraonului Akenathen (Dinastia 18) de a transforma religia oculta intr-o religie accesibila tuturor cu viziunea unui singur zeu absolut Aton-discul solar. Amon Ra devine Aton Ra si toate celelalte zeitati dispar, universul fiind sintetizat intr-un singur act de iubire intre Creator si creatie. Toate fiintele umane devin astfel egale iar dragostea care se revarsa asupra tuturor se manifesta intrinsec, se afla continuu printre oameni si este asociata luminii solare dadatoare de caldura si viata.
De altfel, zeul Aton este reprezentat in aceasta perioada de un disc cu raze ce se revarsa ca niste maini protectoare asupra faraonului, sotiei sale Nefertiti si copiiilor regali. Faraonul devine profetul Divinitatii Absolute, ritualurile si ofrandele sunt aduse lui Aton in altare deschise, in lumina soarelui, populatia avand prilejul sa priveasca toate etapele  ceremoniei.

Pentru a putea realiza toate acestea, fara a mai intamipna rezistenta vechiului cler, intrigile si complotul de la curte,  Akenathen-faraonul rebel-va parasi Theba si va crea in desert un nou oras: Aketaten (Tal El Amarna) unde se va putea inconjura de o curte loiala si se va putea dedica noii sale religii.

Din pacate, episodul monoteist a durat numai atat timp cat Akenathen a fost in viata.
La tron i-au urmat, pentru foarte scurt timp, cateva personaje enigmatice despre care inca nu se pot face decat presupuneri: Smenkhkare si regina Ankhetkheprure-presupuse a fi nume ale aceluiasi personaj-puternica regina Nefertiti si Tuthankamon (aflat initial sub tutela reginei Nefertiti si ulterior a preotului Ay –devenit el insusi faraon dupa moartea subita a tanarului-faraon Tut). Intr-un climat de incertitudine si lipsa unui conducator cu o mana de fier, reintoarcerea la vechea religie, mutarea capitalei inapoi la Theba si contarea pe sprijinul puternicei preotimi a fost ceva firesc pentru urmasii lui Akenathen. Amon a revenit la locul sau, vechea religie a fost abandonata, templele si Akethaten distruse, numele faraonului rebel sters din istorie.

Cu toate acestea, experimentul Aton nu a fost in van. El a lasat urme adanci in arta si religia vremii, influentand nu doar alte popoare ci contribuind si la purificarea traditionalei religii egiptene. Amon Ra avea sa devina „ cel ce nu poate fi reprezentat pentru ca El este Spirit pur” iar ofrandele sa fie de natura pur spirituala fiind reduse simbolic la statui ale zeitei Maat.