index

Raportul lui Pontiu Pilat

Sun, 15 Apr 2012 13:24:01 +0100

Christ of St. John of the Cross-Salvador Dali 1951

Iata o mica lectie de istorie, potrivita cu aceste cateva zile pe care le traim cu emotie intensa!

Este Raportul scris de Pilat (guvernatorul Iudeei) catre Tiberiu (imparatul Imperiului Roman) imediat dupa Rastignire.

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important ca să-l copieze.

Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani fostul student să-i povestească despre el unui englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a convins pe tânărul german, ajuns între timp profesor de teologie, să ia legătura cu Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în posesia documentului Nahan l-a tradus în limba engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare tiraj din Anglia.

"Către Cezarul Tiberiu, Nobile Suverane, salutare!

Cauzele care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile, au fost de un astfel de caracter care mă face sa vi le raportez cu de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia, nu se va schimba cu totul soarta naţiunii noastre, căci se pare ca în zilele din urmă, zeii au încetat de a mai putea fi ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea Iudeii.

La sosirea mea în Ierusalim, am luat în primire sala de judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii lui.La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală!….Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de viclene. El pretindea că religiunea sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am crezut e bine să accept această scuză, dar tot cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul unul era cel mai greu de cârmuit.

Atât de turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu cu frica sa nu izbucnească în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un singur sutaş.

Am cerut întăriri de la Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că şi el abia are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia sa. O dorinţă nestăpânită de cucerire, adică de a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.
Printre mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea – a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce l-a trimis.
La început mă temeam că acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât al evreilor.

Trecând într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul ei pe
un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă aşteptam să văd, atât e mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele întunecate.

Nevoind să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.

Când am sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis: „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor, ceva ce r semăna predicilor lui Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu”.

Tocmai din cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani. Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii, neîmpiedicat de niciun mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii, aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi prea marii indulgenţe pe care le îngăduie Roma. Pe când eu, mizerabil nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici, într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.
Fariseilor şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”; alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!

Conduita mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o întărire de soldaţi, după terminarea războiului cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare. Am scris lui Iisus, invitându-l la o convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.

Precum ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă plimbam prin curtea palatului meu, când Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără voia mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn, părea că-mi zice: Iată-mă, am sosit!

Câtva timp eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare, respect şi frică, asupra acestei figuri de om supranatural, o formă de om, necunoscută numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat forme şi figuri la tot felul de zei şi eroi.
„Iisuse, i-am zis în cele din urmă şi limba mea gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat, timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi. Împăratul este informat despre tine, şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi, şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără îndoială aprinşi contra ta, din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Mă învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani.

Rugămintea mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei…”.

Nazarineanul însă a răspuns liniştit:„Prinţ al pământului, cuvintele tale nu ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii: stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele celui drept va fi vărsat…”, continuă el cu emoţie.

Eu i-am zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru scăpare…”.

Cu nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să se împlinească”!

“Tânărule, i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă. Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma pe al ţ ii, aceasta îţi poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în pace”.

“Prinţ al pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi bunăvoin ţ ă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.

După aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra Nazarineanului. Dacă Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra Senatului, astfel nu luă nicio hotărâre.

Intr-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul. Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip, nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit prin faptele sale.

Irod a surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de exercitarea populară, care are loc întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor. Ora ş ul era arhiplin de o populaţie turbulentă care dorea moartea Nazarineanului. Spionii mei mi-au raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască în acest scop pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră.

Am scris atunci la Prefectul Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi; nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală şi fiind silit să o tolerez.
Răsculaţii au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor, în privinţa aceasta, au continuat să strige: „Răstigneşte-l!”.

Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a căror conduită era sprijinită de două motive: ei urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul roman. Aceştia nu au putut uita niciodată, intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu acea ocazie, am făcut o greşeala din necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor, profanarea aceasta nu s-a micşorat.

O altă nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa o parte din tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.
Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de a se uni cu Irodienii si Saducheii. Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce rezulta din aceasta.

În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere; el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ eu osânda definitivă, asupra lui.

Eu i-am răspuns că, deoarece Iisus este Galilean afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui om.

Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se pare că toata Iudeea se afla la Ierusalim.

Eu îmi luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre Gali, care avusese nişte descoperiri pentru viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea furtunilor şi peştilor mării şi toate erau supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate, rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te de puterea Cerului!”

Pe la timpul acesta treptele de marmură, gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul, era adus iară ş i la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Într-un ton aspru, am întrebat pe popor, ce vrea!….
„Moartea Nazarineanului” a fost răspunsul.
„Pentru ce crima?” am întrebat eu.
„El a hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor”.
Eu le-am spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!” izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi calm. ACESTA ERA IISUS DIN NAZARET.

După mai multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am luat o măsură care pentru moment mi se păru că va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa, eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu s-au mul ţ umit decât cu via ţ a lui.

În desele noastre tulburări civile, eu am fost de mai multe ori martor al furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta.
Într-adevăr s-ar putea spune că in această ocazie toate spiritele rele din ţinutul infernului s-au strâns în Ierusalim. Mulţimea părea că nu umblă pe picioare, ci umblă pe sus urlând, precum valurile unei mări înfuriate. O mare neastâmpărată se întindea de la porţile Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în istoria Romei.

Ziua s-a întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu, Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor oameni cruzi care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean.

Toţi dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe părţile funebre ce conduc spre Geronica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de putere, se străduia să facă ordine.
Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse mai mult în puterea zeilor, decât în puterea omului.

Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care urechea omenească, n-a mai auzit-o vreodată. Nori mari, întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului, l-a acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de pământ a zguduit totul.

Atât de înfricoşătoare au fost semnele ce s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ, încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că Universul se sfârşeşte.”
Către ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată!…
Mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi mohorâte şi disperate.

Mulţi erau cuprinşi de frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi, trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi învăluiseră capul în semn de întristare.
Am auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici si colo, se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi, când aruncau privirea spre muntele Calvarului rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

M-am întors în Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea stropii de sânge care curseseră de la Nazarinean.

După un timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar. L-am întrebat ce vrea şi el mi-a zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe Iisus din Nazaret”….

I-am zis: „Cerinţa ta se va împlini”….
Atunci, primind raportul că Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea, ca să nu fie împiedicată.

Mai târziu câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a sculat dintre morţi cum prezisese el.

Îmi mai rămăsese numai această datorie, ca să fac cunoscut împăratului această întâmplare dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am început a face acest raport şi, de către ziuă, s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a venit la urechile mele!…

Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi, şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit toată noaptea.

A fost hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi joc de soarta muritorilor!

Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: „S-a sfârşit”.

Acesta este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie."

Guvernatorul PONŢIU PILAT
Făcut în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii Martie,
Anul 4147 de la creaţiune

Impresii din Sharm el Sheikh

Mon, 09 Apr 2012 21:45:49 +0100

Nu am mai fost de multi ani in Sharm El Sheikh. Obligatiile profesionale si familiale m-au tinut departe de acest loc pe care l-am considerat mereu cel mai frumos din Egipt sau mai bine zis un loc care nu prea seamana a Egipt…o zona curata, nepoluata(rezervatie a biosferei), bine intretinuta, plina de vegetatie, flori, pesti exotici si corali, un peisaj modern, parfumat si colorat cu ceea ce e mai fin din cultura si arta orientala.

Din pacate, dupa revolutia egipteana lucrurile incep sa se schimbe si in Sharm, si nu ma refer aici la numarul redus de turisti care afecteaza ambianta nocturna a centrului Naama, ci la lipsa fondurilor angrenata de caderea turismului si la proliferarea activitatii infractionale exercitata in oras de beduini. In afara mediatizatelor jafuri si rapiri de turisti din ultimele saptamani folosite de beduini ca arma/santaj in “razboiul” lor cu politia locala asistam la un spectacol ingrijorator al “comertului stradal” care, nesanctionat ar putea transforma iremediabil statiunea.

In fiecare dimineata cineva isi intindea pe micuta faleza a Naamei tolul cu maruntisuri de vanzare. Nimeni din angajatii hotelurilor cu iesire la plaja nu isi putea “permite” sa le faca observatie de frica familiilor lor. Acest lucru nu s-ar fi intamplat nici in ruptul capului in perioada Mubarak. In alta zi eram spectatorul unui display ieftin de camile chiar in fata hotelului Hilton incheiat dupa cateva ore bune cu plecarea beduinilor din lipsa de turisti doritori sa urce pe camila si cu ceva balegar imprastiat pe dalele atat de grijuliu intretinute de bietul personal hotelier.

Am avut in aceste zile senzatia unei lupte tacite intre beduinii care in ignoranta si lipsa lor de repere inteleg sa-si exercite drepturile democratice intr-o maniera improprie si egiptenii veniti sa castige o paine cinstita in aceste locuri. Din pacate campaniile de sensibilizare nu ajuta si nu mai conving atat timp cat nu sunt insotite de o serioasa stabilitate sociala si siguranta publica.

Dar nu asupra acestor aspecte am vrut sa ma opresc pentru ca all in all mini vacanta noastra a fost una foarte placuta. Avantajul lipsei de turisti este acela ca ai acces la multe servicii fara imbulzeala (de ex. inainte calatoriile cu submarinul se rezervau cu multe zile in avans; acum se fac si in aceeasi zi) doar ca preturile nu par sa reflecte inca acuta lipsa de clienti.
Daca ar fi sa trag linie, am plecat cu impresii combinate unele frumoase, altele triste pentru viitorul acestor locuri dar ne mentinem inca speranta ca egiptenii nu vor lasa acest paradis sa decada.

Care ar fi noile repere din Sharm?

Multe s-au schimbat in ultimii ani, s-au construit centre de atractie (promenade si shopping) in mai multe zone, ne-a placut in mod deosebit Il Mercato (in Hadaba) cu o arhitectura de inspiratie renascentista o combinatie de centru italian si spaniol colonial. Foarte frumos dar..nepopulat.

Cel mai animat ramane in continuare centrul Naama Bay cu cafenelele sale insiruite de-a lungul strazii principale si a promenadei, una langa alta, pentru toate gusturile si buzunarele. Unele s-au modernizat, altele sunt in cadere liberain pacate sunt vremuri demult apuse. Imediat dupa revolutie patronul localului a gasit de cuviinta sa se extinda dupa bunul plac impunandu-si prostul gust in peisajul Naamei. O tona de luminite verzi, albastre, rosii (vizibile din avion) acopera dealul tronand asupra unei scene de unde in fiecare seara se prezinta un show cu inghititori de foc si dansatoar suferind “imbunatatiri” stridente. Nu am putut sa-mi ascund repulsia fata de Panorama Cafe un loc odata atat de romantic cu poteca serpuita intre stanci unde risipite in peisaj gaseai sofale taiate in piatra, si de unde, la lumina unor felinare traditionale din ceramica, puteai admira Naama si intinderea marii in compania unei narghilele sau a unui ceai. De din buric. Finisajele sunt slabe, totul -de la mobilier, decorurile din gips pictat, beculetele colorate, scena- pare mai curand o improvizatie decat un local, iar atmosfera e una de balci. Singurul lucru ce iti mai poate aminti ca esti in Sharm sunt preturile piperate pentru bauturi de proasta calitate. Clar este un loc de evitat daca doresti sa-ti petreci seara “in style”.

La capitolul cafenele, si locuri de pierdut vremea as recomanda cu caldura Camel Dive Club un complex de terase si baruri foarte modern, o ambianta deosebita, totul la superlativ: bauturi, dulciuri, servicii, ambient! L-as recomanda de sute de ori mai ales ca fiecare bar e decorat in alt stil.
Nu sunt fan discoteci datorita muzicii actuale care te indeamna mai mult catre bautura decat catre ring dar Little Budhha este un loc in care ti-ai dori sa mergi macar intr-o seara.

La capitolul restaurante, “am luat plasa”, in sensul ca obisnuiti cu noile restaurante din Alexandria care servesc numai platouri delicioase, si nefiind gurmanzi am ales varianta lunch/dinner in afara hotelului. Nu a fost alegerea cea mai inteleapta pentru ca am mancat scump si prost, neasteptat de prost. Cert e ca am repetat experienta de cateva ori si in final ne-am limitat la restaurantele hotelului. Cel putin la Hilton ai mai multe garantii privind calitatea si sincer nu am fost dezamagiti de ceea ce ni s-a servit.

In ce priveste hotelurile, se stie déjà: poti alege un hotel in Nama destul de scump pentru categoria oficiala (cu stele ce incep sa “se clatine”) ori in afara Naamei, unde ai hoteluri noi la standarde mult superioare dar poti avea avantajul/dezavantajul unei plaje pe corali si distanta mare fata de centru, mai ales seara cand va trebui sa te deplasezi cu taxiul prin desert (pentru cei care nu stiu, Sharm este un conglomerat de zone rezidentiale unite de centru prin sosele ce strabat zone desertice).

Ca activitati, din pacate plecarile in Sinai sunt de evitat o perioada datorita unui factor mare de risc. Plimbarile cu glassboat ori submarinul pentru a admira reciful de corali sunt insa o varianta mai putin riscanta si la fel de interesanta. Am intrebat despre diferentele intre submarin si glassboat, si unii din ghizi ne-au recomandat glass boat pe motiv ca se vad mult mai bine coralii de sus. Totusi, din punctul meu de vedere, o calatorie cu glass boat dupa una cu submarinul (care ajunge pana la Blue Hole) este ca… berea dupa vin , mult prea scurta si in plus, nu ai ocazia sa intalnesti prea multe specii marine.

In sfarsit, atunci cand vine timpul sa plecam ne gandim la ceva suveniruri. Magazinele de unde ti-ai putea procura diverse suveniruri sunt si ele la tot pasul, organizate in forma unor bazaruri sau mall-uri.

Ceea ce m-a atras intotdeauna in Sharm a fost diversitatea si bunul gust in modelele bijuteriilor (greu de gasit in alte parti ale Egiptului). De asemenea pietrele semipretioase sunt prezente in mai multe magazine specializate.
Nelipsite sunt si magazinele de parfumuri si uleiuri. ATENTIE nu uita sa te tocmesti si nu compara un parfum de aici cu unul “de firma” pentru ca o asemenea comparatie nu e realista, indiferent de “textele” vanzatorilor.
Daca vrei tricouri, cani, mici decoratiuni, etc cred ca punctul de plecare este Panorama Star (Naama Bay –langa hotel Helnan Marina) un magazine foarte mare de suveniruri (gen autoservire) unde vei gasi pretul real al fiecarui produs. Daca nu gasesti nici un model care sa te incante, cel putin ti-ai facut o idée de prêt.
Un lucru inedit pe care l-am gasit in Panorama Star SuperMarket este colectia de tablouri inspirata de chipuri egiptene (fotografie sepia ori color) peisaje, animale. Din pacate nu am reusit sa retin numele fotografului profesionist care a lansat aceasta exceptionala colectie. Pretul unui tablou era 70 LE.

Cea mai ieftina zona pentru shopping-ul “de masa” este Old Market unde preturile sunt mai mici decat in Naama Bay; important insa este sa mergi acolo pregatit pentru negociere si sa iti faci o idée despre preturile reale.

Si daca tot vorbim de arta, nu pot sa nu-mi reamintesc de locul meu favorit Alaadin giftshop (langa Camel Dive Club si Camel Dive hotel) un veritabil magazin de arta care si-a gasit consacrarea de-a lungul timpului, devenind un gen de “fondul plastic” al Sharmului. Intra si nu vei fi dezamagit! Daca ai suflet de artist este absolut imposibil sa nu-ti fi placut ceva. Acum cativa ani eram fascinata de ibisii din lemn aurit cu picioare din arama corodata si de basoreliefurile lor de inspiratie faraonica. Anul acesta am remarcat multe lucrari cu tenta beduina, in sticla colorata si m-am simtit legata de seturile de pisicute din lemn cu gatul si capul din fier, ansambluri usor stilizate care s-ar potrivi “manusa” unui interior contemporan.

Cum spuneam, all in all a fost o experienta placuta, care ne-a reincarcat bateriile. Sper ca montajul foto de mai jos sa fie concludent.

Cum se ajunge in Sharm din Nordul Egiptului? Avion sau autocar. Nu exista linie ferata care sa lege Sinai-ul de restul Egiptului.

Egyptair are zboruri interne Alexandria/Cairo-Sharm. Nu mai exista diferente de tarif intre egipteni si straini. Daca rezevi cu 1-2 luni in avans ai sanse la un bilet de 600-700 LE altfel pretul mediu e undeva la 1200 -1500 LE dus-intors (functie de orasul de plecare).

Desi nu mi se pare recomandabil sa calatoresti cu autocarul, pe o distanta atat de mare, in plin desert, pe vremuri atat de tulburi, autocarul este a doua optiune de a ajunge in Sharm. Exista doua companii care au plecari din Alexandria/Cairo catre Sharm : Super Jet (130 L.E /calatorie) si El Gouna( de la 150 L.E/calatorie) Cea din urma ofera mai multe categorii de confort (standad-sporit-VIP).

Personalize a digital slideshow

frauda ori gheseft Orange Romania?

Thu, 16 Feb 2012 14:30:41 +0100

De cateva luni ma confrunt cu o situatie bizara legata de apelurile mele telefonice mobile din Egipt catre abonatii Orange din Romania. Mai précis mi se intampla din cand in cand atunci cand imi sun familia ori prietenii pe diverse numere Orange. Dupa ce formez si suna, o voce feminina necunoscuta imi raspunde si la auzul numelui persoanei cautate (in functie de numarul apelat) raspunde…”imediat!” dupa care o aud in telefon strigand “Te cauta cineva! Hai mai repede” apoi stau si astept..5, 10, 15 , 20, 30 minute pe banii mei-desigur- pana ma plictisesc si inchid. La primul apel astfel preluat am crezut ca este vorba despre o amica noua a parintilor, desi eram surprinsa de tonul ultrafamiliar de adresare si faptul ca o persoana straina raspunde la apeluri personale. Am verificat cu familia care mi-a infirmat existenta vreunei persoane ce le preia apelurile mobile motiv pentru care am considerat ca e vorba probabil de o eroare sau “atingere” (cum spuneam odata legat de telefonul fix) desi era ciudat ca persoana nu a spus “greseala!” la auzul numelui mamei.

Nu i-am acordat atentie pana cand situatia nu a inceput sa se repete si cu alti abonati Orange Romania pe care ii apelam. Aceeasi voce feminina care la auzul formulei “As dori sa vorbesc cu Dl/Dna …Xcu’ imi raspunde “Imediat!” dupa care o aud strigand “Te cauta cineva! Hai mai repede!”. Am incercat sa o intreb pe “respectiva” cine este si de ce preia apeluri dar nu mi-a raspuns niciodata. Mama se afla in Egipt cand a experimentat aceeasi situatie cu aceeasi voce in momentul in care a dorit sa sune acasa.

Am sesizat compania Orange Romania cu lux de amanunte dar am primit un raspuns superficial legat de operatorul mobil egiptean care ar directiona gresit apelul..cu alte cuvinte Vodafone Egypt redirectioneaza apelurile mele catre un destinatar roman, abonat Orange care fraudeaza si in loc sa spuna “greseala” ma tine la telefon pentru a-mi papa banutii. Redau mai jos mesajul Orange

"In situatia descrisa de dumneavoastra, apelurile respective sunt initiate de pe un numar de telefon apartinand unei retele din Egipt. Avand in vedere faptul ca apelurile nu sunt receptionate de catre destinatarii acestora (de exemplu mama dumneavoastra - abonat Orange), nu avem posibilitatea de a efectua verificari.
Totodata, exista companii care permit efectuarea de apeluri de voce folosind traficul de date prin internet, serviciul denumit VoIP.
Va pot recomanda in acest caz sa va adresati operatorului de care apartine numarul dumneavoastra pentru a solicita verificarea apelurilor internationale pe care le efectuati si care sunt rutate catre un alt destinatar."

Nu sunt un specialist in telefonie mobila ori IT dar sentimentul meu este ca unul din operatori faciliteaza o frauda. Voi continua cercetarile aici dar nu ma astept la vreun rezultat.
In toate cazurile doream sa va impartasesc aceste intamplari in ideea de a va feri si daca veti auzi o voce de femeie pretinzand ca raspunde in locul celui cautat de Dvs, inchideti si telefonati din nou.

Singura mea avere

Wed, 25 Jan 2012 22:18:09 +0100

Singura mea avere

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"

Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese, parcă, de pe Lună!

Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!

Sursa: http://occidentul-romanesc.com

samanta

Mon, 23 Jan 2012 14:03:08 +0100

Un bogat om de afaceri a decis ca este timpul sa-si lase un succesor la comanda companiei sale. In loc de a se orienta spre unul din directorii firmei sau copiii sai,l a decis sa incerce ceva deosebit.
Într-o zi si-a convocat tot executivul care era format din tineri si le-a spus:

- Dragii mei, a sosit timpul sa-mi numesc un inlocuitor la conducerea companiei in calitate de manager general (CEO). Asa ca decizia mea este ca unul din voi sa ocupe acest post. Toti au ramas socati, in timp ce seful a continuat:
- Astazi intentionez sa va dau fiecaruia cate o samanta, o samanta speciala. Vreau ca sa luati samanta aceasta acasa, s-o plantati, s-o udati si apoi exact peste un an sa veniti cu planta care a rasarit si crecut din aceasta samanta. Cu acea ocazie voi analiza planta fiecaruia si dupa un criteriu personal voi alege viitorul manager general.

Un tanar, pe nume Jim a fost prezent la intalnire si asemenea fiecaruia a primit si el o samanta. A plecat acasa si cu entuziasm a impartasit sotiei planul sefului. Sotia l-a ajutat sa gaseasca un vas potrivit, pamant de calitate imbunatatit cu ingrasamant natural si apoi a plantat samanta. In fiecare zi Jim turna apa in acel vas si astepta cu nerabdare sa vada un semn ca samanta a incoltit si o mica planta si-a facut aparitia. Dupa vreo trei saptamani, colegii lui vorbeau despre semintele lor si despre plantele care au inceput sa rasara. Jim urmarea cu atentie vasul in care plantase samanta, dar nimic nu se intampla.Trei, patru, cinci saptamani au trecut dar in vasul cu pamant nu se vedea nici un semn de incoltire si crestere. Colegii lui vorbeau deja despre plantele lor, dar Jim se simtea falimentar in incercarea lui de a face samanta sa se transforme in planta.

Au trecut sase luni si nimic insa nu se intamplase in vasul cu pamant al lui Jim. Cu nespusa parere de rau Jim si-a dat seama ca omorase samanta. Fiecare din colegii lui aveau deja pomi, plante, iar el nu avea nimic. Oricum Jim a hotarat sa nu spuna colegilor sai nimic din experienta lui esuata. El a hotarat insa sa continue sa ude samata si sa-i adauge ingrasamant, cine stie? Poate intr-o zi samanta va incolti.

Dupa exact un an, fiecare din cei ce primisera o samanta de la sef, si-au adus vasele lor cu plante pentru a fi inspectate. Jim a spus sotiei ca el nu indrazneste sa mearga la companie cu un vas gol. Sotia insa l-a incurajat sa fie cinstit cu ceea ce i s-a intamplat. Desi a simtit un gol in stomac gandindu-se la experienta pe care o va avea si poate cea mai jenanta experienta din viata lui si a hotarat totusi sa dea ascultare sfatului sotiei. Astfel, in ziua hotarata pentru inspectie, Jim si-a luat vasul in care nu era decat pamant si s-a prezentat la sala de conferinte a companiei.
Cand a intrat in sala, Jim a fost socat de varietatea de plante din vasele colegilor lui. Plantele erau minunate: diferite in culori si marimi. Jim si-a pus vasul pe podea si multi din colegii lui au bufnit in ras si altii l-au compatimit sincer.Cand seful si-a facut aparitia, a salutat membrii executivului rotindu-si privirea asupra tuturor. Jim cauta un colt cat mai indepartat pentru a se ascunde.

- Woow! Ce plante minunate, copaci, flori ati crescut voi! a spus seful. Astazi unul din voi va fi numit managerul general al companiei. Deodata, seful l-a descoperit pe Jim in coltul cel mai indepartat al salii cu vasul sau gol. A rugat pe directorul financiar sa-l invite pe Jim in fata. Jim a inghetat! El a inceput sa gandeasca cam asa : "Seful si-a dat seama de esecul meu. Mare lucru sa nu ma concedieze". Cand Jim a a juns in fata, seful l-a intrebat ce s-a intamplat cu samanta lui. Astfel ca Jim a trebuit sa-i spuna istoria sa.

Dupa ce Jim a terminat, seful a spus ca toata lumea, cu exceptia lui Jim, sa ocupe un loc. Apoi, aratand cu mana spre Jim a spus, - Iata-l pe noul vostru manager general. Numele lui este Jim.

Lui Jim nu-i venea sa creada. Jim falimentase total in plantarea semintei. Cum putea el sa fie manager general cu un asemenea esec?

Apoi seful a continuat:
- Cu un an in urma, am dat fiecaruia din cei prezenti in aceasta sala o samanta. V-am spus sa luati samanta, sa o plantati, sa o udati si sa mi-o aduceti astazi inapoi. Ceea ce voi nu ati stiut este ca toate semintele pe care vi le-am dat au fost fierte si toate au fost seminte moarte care nu aveau cum sa incolteasca. Toti cu exceptia lui Jim mi-ati adus pomi, plante, flori. Cand v-ati dat seama ca samanta pe care v-am dat-o eu nu incolteste, ati inlocuit-o cu alta samanta procurata de voi. Jim a fost singurul care a avut curajul si cinstea de a aduce vasul cu planta mea in el. Pentru acest motiv el va fi numit managerul general al companiei mele.

    Daca plantezi cinste, vei culege incredere
    Daca plantezi bunatate, vei culege prieteni
    Daca plantezi umilinta, vei culege maretie
    Daca plantezi perseverenta, vei culege satisfactie
    Daca plantezi respect, vei culege perspectiva
    Daca plantezi harnicie, vei culege succes
    Daca plantezi iertare, vei culege impacare
    Atentie: ce plantezi azi, vei culege maine.

lectia de filosofie

Mon, 23 Jan 2012 13:53:39 +0100

Un profesor de filosofie stãtea în fata clasei având pe catedrã câteva lucruri.
Când ora a început, fãrã sã spunã un cuvânt, a luat un borcan mare de maionezã gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf.
I-a întrebat pe studenti dacã borcanul este plin si acestia au convenit cã era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf.
I-a întrebat din nou pe studenti dacã borcanul era plin iar acestia au fost de acord cã era.

Profesorul a luat dupã aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan.
Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a întrebat din nou pe studenti cum stãtea treaba iar acestia au rãspuns în cor "pliiin"!

Profesorul a scos de sub catedrã douã cesti cu cafea pe care le-a turnat în borcan umplându-l de aceastã datã definitiv. Studentii au râs.

"Acum" a spus profesorul dupã ce hohotele s-au domolit, "as dori sã întelegeti cã acest borcan reprezintã viata voastrã. Mingile de golf reprezintã lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sãnãtatea, prietenii si pasiunile voastre, si cã dacã totul ar fi pierdut în afarã de acestea, viata voastrã ar fi tot plinã."

"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteazã pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor mãrunte"

"Dacã veti începe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde sã puneti mingile de golf si pietricelele"

"La fel si în viatã, dacã îti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodatã timp pentru lucrurile importante pentru tine."

"Acordã atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joacã-te cu copiii, fã-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia în oras la cinã, joacã golf, vei avea suficient timp altã datã sã faci curat sau sã repari cine stie ce dispozitiv .
Ai, în primul rând grijã de mingile de golf, ele conteazã cu adevãrat. Stabileste-ti prioritãtile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenti a ridicat mâna interesându-se ce reprezentau cele douã cãni de cafea.
Profesorul a zâmbit... "Mã bucur cã întrebi asta, ele vor doar sã arate cã, oricât de plinã ar pãrea viata ta, e loc întotdeauna pentru douã cãni de cafea, împreunã!"

Andrei Plesu-despre Dan Diaconescu

Thu, 19 Jan 2012 14:17:22 +0100

“În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins „fără însuşiri“ (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.). A fost premiat de Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română, dar şi de alţii, a fost şef la Jurnalul naţional şi la Cotidianul, face rating, vrea să se extindă pe piaţa internaţională, iar de curînd, după dramoleta cu arestarea, ameninţă că va candida la preşedinţie, în numele unui nou partid, botezat, nici mai mult, nici mai puţin, „Partidul Poporului Român“. Să fie vreun secret genetic? (Aud că tatăl milionarului nu e nici el de ici de colo: a trimis o scrisoare preşedintelui SUA, propunîndu-i să instaleze o bază militară americană la Caracal). Cum să-ţi explici un asemenea succes, cum să pricepi transformarea neantului în stea? Nu poţi decît să citezi un admirator al OTV-ului, care, pe un blog, îi spunea tandru patronului: „ieşti (sic!) cel mai tare!“.

Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! (…) A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca „publicul larg“ la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate. (…)

Dacă însă România poate fi echivalată cu „fanii“ OTV, atunci avem dreptul să spunem că România este o ameninţare la adresa propriei ei siguranţe naţionale. Nu teroriştii, nu corupţia şi cu atît mai puţin presa în ansamblul ei. Ci România lui Dan Diaconescu.

Aici atingem punctul central al perplexităţii şi al neliniştii. Căci în vreme ce CSAT face gafa de a-şi antagoniza întreaga lume gazetărească, punînd-o pe aceeaşi listă cu Bin-Laden, membri marcanţi ai aceleiaşi instituţii, de la preşedinte la prim-ministru, de la unii membri ai cabinetului la parlamentari subţiri „de-ai noştri“ consimt să apară la OTV. Cine critică puterea n-o poate face decît interesat şi se face vinovat de trădare. Cine omoară, seară de seară, suflete e frecventabil. Traian Băsescu face „în direct“ schimb de bancuri cu Dan Diaconescu, îi răspunde şugubăţ la întrebări de genul „v-aţi înşelat vreodată nevasta?“ sau „care din fetele din studio vă place mai mult?“ şi stabileşte că 99% dintre români ascultă cu plăcere manele, (precizînd, totuşi, că el personal e mai „elitist“: se distrează cu colinde „chiar şi vara“). Ştiu, aşa-i politica! E vorba de „fineţuri“ electorale, de strategice jocuri de picior. Dar asta nu face decît să-mi sporească îngrijorarea faţă de maladia naţională întruchipată de OTV. Şi să-mi amplifice teama faţă de România lui Dan Diaconescu.

Scrisoare deschisă către un senator

Thu, 19 Jan 2012 13:51:59 +0100

"Am primit ieri, pe grupul yahoo romaniansinedinburgh, o scrisoare din partea d-lui senator Viorel Badea, care s-a gîndit să mă felicite cu ocazia, cică, „Zilei românilor de pretutindeni”.
Dau mai jos scrisoarea d-lui senator, urmată de răspunsul meu, pentru că, nu-i așa, nu se cuvine să te heretisească omul, iar tu să nu-i întorci amabilităţile...

1 decembrie.

Dragi români de pretutindeni,

Cu prilejul „Zilei românilor de pretutindeni” vă adresez vouă, românilor din lumea întreagă, calde felicitări, precum şi îndemnul de a păstra în suflet spiritul, cultura şi limba românească. Doresc să vă felicit şi să vă mulţumesc pentru contribuţia pe care o aduceţi la dezvoltarea comunităţilor şi a ţărilor în care vă aflaţi, precum şi pentru păstrarea şi afirmarea valorilor şi tradiţiilor româneşti.
Din Australia până în America de Nord, din Europa şi până în Asia, românii au ridicat pe podiumurile sportului de performanţă drapelul naţional al României, au dus la cele mai prestigioase universităţi frumosul grai românesc şi
excelează în orice domeniu activează, făcând cinste ţării natale.

Trebuie să ne amintim că suntem români în fiecare zi dăruită nouă de Dumnezeu şi să păstrăm vii în inimile noastre cuvintele lui M. Sadoveanu: „Patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic.”

Doresc să vă felicit, de asemenea, şi cu ocazia „Zilei Naţionale a României”. Avem datoria de a păstra vie şi a cinsti amintirea celor ce au luptat pentru unitatea şi libertatea poporului, precum şi de a privi spre viitor cu ptimismul, curajul şi încrederea cu care au făcut-o şi strămoşii noştri, de la cei căzuţi pe câmpul de luptă, până la cei care au pierit în inumanele închisori comuniste.

Cu aceste ocazii, transmit românilor de pretutindeni cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi succes. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe români, oriunde s-ar afla ei.

La Mulţi Ani România! La Mulţi Ani români de pretutindeni!

Birou Senatorial Viorel Badea
Senator Pentru romanii din Europa si Asia
Membru al Delegatiei Permanente a Parlamentului Romaniei la APCE
Presedinte al Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni
Tel/Fax: 0213101911
http://www.badeaviorel.ro/

....

Dragă Domnule Senator Viorel Badea,

Sînt și eu unul dintre „românii de pretutindeni” care au primit scrisoarea dumneavoastră cu ocazia, nu știam, „Zilei românilor de pretutindeni”. Vă mulțumesc pentru caldele urări și îndemnuri, chiar dacă, trebuie să mărturisesc, laudele dvs. sînt exagerate în ce mă privește pe mine, unul din românii de pretutindeni cărora vă adresați.
Nu am adus nici o „contribuție” comunității care a binevoit să mă primească (în afară de cîteva taxe), nu am afirmat prin nimic „valorile românești”, nu practic sport de performanță sub drapelul țării, iar singurul domeniu în care „excelez” deocamdată este livrarea de mîncare indiană la domiciliu, pentru că lucrez ca delivery driver la un
restaurant dintr-un orășel scoțian.

Alta ar fi fost însă situația dacă mi-ați fi scris, dvs. sau unul dintre numeroșii dvs. colegi din Parlament, acum șase luni, cînd încă nu eram un român „de pretutindeni”, ci un român de la mine de-acasă, mai exact din Iași.
Aș fi putut să vă răspund că sînt cercetător științific la Universitatea Al. I. Cuza și că mă ocup de editarea Bibliei de la 1688, prima ediție critică a celei mai vechi Biblii românești (știați că sîntem ultimul neam din Europa care încă nu are prima sa Biblie într-o ediție critică?). M-aș fi mîndrit cu fetele mele, care practicau un sport de performanță sub drapelul țării, cum spuneți, și m-aș fi lăudat că am dus și eu puțin din „graiul țării” mele pe la Paris și Geneva, sau că mi-am petrecut șapte ani printre vechile manuscrise românești, primind pentru munca mea o summa cum laude. Dar nici dumneavostră nu mi-ați scris, nici eu nu v-am răspuns. Așa merg lucrurile, cum s-ar spune.

Dar de ce îmi scrieți tocmai acum, cînd mi-am luat lumea în cap, împreună cu ai mei, și ne-am alăturat și noi „românilor de pretutindeni” care își caută pe aiurea dreptatea pe care nu au găsit-o în țară? Ca să îmi arătați că vă pasă?

Dacă vă pasă atît de mult de „valorile și tradițiile românești”, de ce nu mi-ați scris, dvs. sau colegii dvs., pe cînd eram în țară? De ce nu m-ați întrebat cum ne descurcăm cu nouă milioane pe lună, eu și colegele mele, tineri doctori în filologie și slujbași ai culturii române pentru care suspinați acum? V-aș fi rugat atunci, dacă știam că vă interesează atît de mult istoria neamului, să faceți ceva pentru profesorul meu de istorie, care se stinge de boală pentru că din pensia sa nu-i ajung banii de medicamente. V-aș fi chemat la Iași să vedeți cum trăiește de pe o zi pe alta un antrenor de performanță, pentru care s-a cîntat imnul României la Berlin, și cum niște copii devotați se antrenează să devină campioni pe podelele roase și pline de cuie ale unei săli de sport care n-a prins încă o campanie electorală. V-aș fi dus prin oraș și v-aș fi arătat Filarmonica ieșeană, care de zece ani stă să se prăbușească sub schele, și Teatrul Național, mutat într-un cub de carton. Și la urma urmei, dacă tot invocați acum cuvintele lui Sadoveanu și îndemnul „să devenim un popor vrednic”, v-aș fi spus că de douăzeci de ani mă simt, în fiecare zi, mințit, furat și umilit în țara mea. Și că am obosit să devin „vrednic” printre șmecheri, canalii politice și „băieți deștepți”.

Dar, repet, nici dvs. nu m-ați întrebat, nici eu nu v-am răspuns. Și atunci, de ce m-ați găsit tocmai acum?

Domnule senator, e un cinism fără de margini să-i heretisiți pe emigranții români cu ocazia unei așa-zise „zile a românilor de pretutindeni”. Nu poate fi o sărbătoare o zi a românilor „de pretutindeni”, există doar o singură zi a românilor și a României din care găștile politice care s-au succedat ne-au împins, pe mine și pe alte milioane de compatrioți, să ne luăm lumea în cap, să ne lăsăm în urmă limba, părinții și prietenii și să ne căutăm pe aiurea pîinea și dreptatea.
Ce sărbătoare vedeți în asta? Nu e nici o sărbătoare pentru familiile despărțite, pentru frații și prietenii lăsați în urmă, sau pentru acei „români de pretutindeni” ai căror copii s-au spînzurat în țară de dorul lor. Și, în general, nu există sărbători adevărate cînd te afli „pretutindeni”, ci doar acasă.

Iertați-mă, dar nu am nevoie să-mi amintiți dvs. de „valorile românești”. Ocupați-vă de ele în țară, acolo unde „cultura și valorile românești” sînt lăsate în paragină. Și v-aș mai ruga ceva. Sînteți totuși un reprezentant al clasei politice românești. Aveți decența de a nu amesteca în gesturile dvs. electorale amintirea „celor ce au luptat
pentru libertatea poporului”.
În Franța am cunoscut un om care și-a pierdut o mînă în masacrul de la Otopeni, în decembrie ’89. Lucrează
acum ca magazioner la un depozit, din mila unor străini generoși. Vă asigur că omul acesta ar scuipa astăzi pe orice discurs politicianist în care sînt amintiți eroii din decembrie ’89. Altfel, o duce bine (în curînd, îl veți putea vedea și auzi într-un documentar tv despre Revoluție, apropo, nu-i așa, de cei care „fac cinste țării natale”).

La sfîrșit, aș vrea să vă asigur că nu mi-e rușine că sînt român. Așa mi-am învățat și fetele, să nu le fie rușine să spună de unde vin. Singurele momente în care mi-e rușine că-s român sînt atunci cînd politicienii îmi vorbesc despre România. În gura lor, România pute ca o hazna infestată, din care mă bucur că mi-am salvat copiii. Ca o măsură de igienă, ar fi prea mult dacă v-aș cere să păstraţi măcar distanța tăcerii?"

Ioan-Florin Florescu

Sultan Ayub-Live Turkey

Sat, 17 Sep 2011 23:26:22 +0100

Ce e de facut atunci cand te “aduni” tarziu de pe drumuri esti sleit de putere si mort de foame? In conditiile in care nu ai nimic pregatit acasa te orientezi instinctiv catre un fast food gen Mc Donalds, KFC, Hardees ori un take away cu shaworma/kebab. Diferenta/vestea buna este aceea ca in Alexandria chiar exista un loc placut unde poti savura o shaworma gustoasa, sanatoasa la pret mic: Sultan Ayub.

Desi nu e o shawormerie egipteana ci turceasca, Sultan Ayub si-a facut un nume datorita calitatii produselor si serviciilor oferite cu precadere in sectiunea “take away”. In Alexandria exista mai multe fast-food-uri marca Sultan Ayub in Glym, San Stefano Mall-food court, Downtown. Le poti repera usor dupa logo si decorul cu specific oriental-otoman.

Deviza “Sultan Ayub” este Live Turkey iar daca iti doresti sa te simti ca in Turcia pentru jumatate de ora, o poti face luand o pauza de masa la Sultan Ayub. Vei asculta muzica turceasca moderna si vei putea savura preparate specifice , pentru ca in afara shawormelor,kebab-ului si a shis tawook-ului, aici au un mare succes placintele turcesti (cu branza, spanac, oregano, miere, pui ori vita, curcan afumat) ori dulciurile de pe malul Bosforului. Preturi orientative: sandwich cu shaworma 12-18 L.E , specialitati la farfurie 28.50-47 L.E, placintele turcesti 9.5-22.50 L.E, salatele 4.5 L.E si bauturile racoritoare 4.50 L.E

Another free picture collage by Smilebox

Un McDonalds de exceptie

Mon, 05 Sep 2011 19:51:11 +0100

Desi nu sunt adepta fastfood-ului in conditiile in care poti cumpara un meniu gustos si sanatos la acelasi pret, sau mai mic - din alta parte, nu pot nega faptul ca in drumurile pe ruta Cairo-Alexandria am oprit de cateva ori la McDonalds-ul de pe Desert Road (popasul Master) pentru un snack.

Desi constructia cladirii a fost finalizata acum mai bine de un an, nu am oprit decat de cateva ori si atunci in sectiunea MC Drive. Chiar si in aceste conditii nu am putut sa nu remarc arhitectura moderna complet diferita de cea a clasicelor Mc drive-uri si perfecta incadrare in peisajul mlastinos al zonei. Alaturarea stilului minimalist pilcurilor de trestie din spate da intregului ansamblu un aspect de arhitectura Zen.
Am hotarat acum cateva saptamani sa intru in acest Mc Donalds pentru o cafea si nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca interiorul este cu mult peste asteptarile oricarui client. Acelasi stil minimalist adus la un nivel la care doar o cafenea de brand international ar putea spera. Inoxuri, alternanta de mobilier crem si cafeniu, canapele din piele, decoruri si sisteme de iluminat ultramoderne, plasme TV inclusiv in Kids’ Corner unde ruleaza desene animate.

Daca circulati cu masina pe Desert Road ruta Cairo-Alexandria si planuiti o pauza de dezmortire la jumatatea drumului, Mc Donalds din cadrul Master merita cu siguranta o vizita!

Cred ca imaginile din acest montaj vorbesc de la sine.

Slideshow design generated with Smilebox