Sirul vestilor ingrijoratoare pare a nu se fi incheiat.

In 26 aprilie 2011, o stire aparuta in Russia Today si Al Ahram (Egipt) a fost preluata imediat  de restul ziarelor egiptene (in versiunile lor in lb araba): Un grup de cercetatori rusi avertizeaza autoritatile italiene si egiptene de pericolul unor valuri tsunami, care s-ar putea declansa in urmatorii 3 ani in urma miscarilor tectonice marine. Acestea  practic ar matura zonele de coasta aflate la Mediterana. In cazul Egiptului, cea mai afectata regiune ar fi orasul Alexandria si imprejurimile (Delta Nilului).

Potrivit oamenilor de stiinta zona celor trei insule grecesti Creta-Rodos-Cipru se va confrunta din nou cu foarte puternice miscari seismice care propagandu-se catre Sud (Egipt) si Vest (Italia) ar putea crea valuri uriase ce vor lovi localitatile de coasta.

Ahmed Ali Badawi expert pe probleme de seismologie in cadrul  Institutului de astronomie si geofizica de la Cairo, declara ca cercetatorii au descoperit - in urma studierii istoricului zonei din ultimii 4.000 ani - ca 21 din cazurile de tsunami generate de cutremure au afectat Egiptul iar dintre cutremurele inregistrate in bazinul mediteraneean, in sec 21, 52 au avut epicentrul in mare.

Potrivit publicatiilor egiptene, guvernul interimar de la Cairo a luat avertismentul foarte in serios, urmand a se intruni un comitet de criza care sa evalueze situatia si sa impuna masuri de evacuare a populatiei din zonele ce ar putea fi afectate (orasul Alexandria si imprejurimile din proximitatea marii).

In ce priveste istoricul tsunami pe teritoriul egiptean, nu cred ca exista vreo enciclopedie care citand cele mai vechi fenomene de acest gen inregistrate in istorie sa nu includa cataclismul din vara anului 365 e.n (21 iulie) cand valuri uriase au maturat orasul Alexandria.

In acea zi, un cutremur puternic (estimat a fi avut magnitudinea de 8.3 pe scara Richter)a inceput in Vestul coastei cretane intr-o zona marina aflata in apropierea faliei tectonice cunoscuta sub denumirea de Arcul Elen. Undele propagate au trimis un perete de apa catre localitatile de coasta din Grecia, Sicilia, Cipru si Egipt.

Desi exista mai putina documentatie referitoare la cutremure si tsunami cu originea in Creta, cercetatorii de la Oxford University au reusit sa studieze amanuntit o ruptura in vestul insulei, in zona elenica de subductie care se intinde  pe planseul marin din Vestul Greciei pana in SV Turciei. Avantajul studiului in Creta a fost si acela ca urmele au fost disponibile atat pe planseul marin cat si pe uscat. Dovezile indica o magnitudine de 8.3-8.5 grade dar impactul asupra solului ridica seismul la magnitudinea de 9.3 (asemanator celui din Sumatra din dec 2004 care a provocat tsunami in Oceanul Indian).
Professor Philip England declara: “Acesta a fost unul din cele mai devastatoare cataclisme care au avut loc in lumea antica distrugand orase si inecand mii de oameni de la Delta Nilului pana in Dubrovnik-ul de astazi”

Cutremurul a distrus aproape orice oras din Creta si a cauzat importante pagube in Sudul Greciei continentale. Atunci cand tsunami a lovit a fortat raurile sa curga in sens invers in regiunea de Nord a Adriaticii. Mai mult de 5.000 oameni si-au pierdut viata in Grecia. Au fost lovite si Sicilia, Cipru Libia si Egipt.

In Alexandria se estimeaza prezenta a trei valuri succesive. Inainte ca valurile uriase sa loveasca zona, apele s-au retras lasand in urma lor o plaja plina de animale marine si corabii. Documentele vremii afirma ca populatia s-a repezit sa prinda peste si sa jefuiasca corabiile.
Apoi valurile tsunami s-au napustit asupra uscatului carand cu ele corabiile mari peste zidurile orasului, si depunandu-le pe acoperisul cladirilor. In Alexandria aproximativ 5.000 de oameni si-au pierdut viata si 50.000 case au fost distruse.
Zidul orasului a fost inghitit de ape impreuna cu Cartierul regal (Portus Magnus).

Satele din imprejurimi au fost pur si simplu maturate. In afara orasului au murit 45.000 oameni. In plus, inundarea terenurilor cultivabile cu apa sarata le-au facut practic improprii pentru agricultura pentru multi ani. Consecintele trebuie sa fi fost devastatoare pentru o tara ca Egiptul al carei singur teren cultivabil mai mare se afla in Delta Nilului

Dovezile indica faptul ac linia coastei s-a modificat definitiv in urma acestei catastrofe. Cat despre Palatul Cleopatrei, acesta a stat adanc ingropat pe fundul marii, pana in 1995 cand arheologul marin Frank Goddio si echipa sa a inceput explorarea, cartografierea si ridicarea artefactelor...mai multe aici..

In 365 e.n, existau prea putine informatii despre tsunami , dar a supravietuit o descriere a istoricului roman Ammianus Marcellinus in “Roman history"(cartea 26), singura declaratie a unui martor ocular la cataclism-pastrata pana astazi.

Marcellinus povestea cum cutremurul a inceput in zorii zilei de 21 iulie si marea s-a retras. Vasele au ramas pe patul de nisip iar oamenii nestiind ce se intampla au inceput sa se plimbe pe nou creata plaja pentru a colecta pesti.
Apoi valuri uriase au lovit cu furie insulele si podurile, au turtit si distrus cladirile orasului. Multe nave s-au scufundat iar cele mari au fost purtate pe creste si depuse pe acoperisul cladirilor ori aruncate la 2 mile distanta.
Mai mult aici

Surse: suite 101.com, history.com