Oaza Farafra este o depresiune de forma triunghiulara aflata la NV oazei Dakhla si aproape la jumatatea distantei intre aceasta si Bahariya, oaza fiind strajuita la vest de Intinsa Mare de Nisip. Incepand cu 1958 Farafra face parte din regiunea numita „Noua vale” insa in perioada antica ea era formata dintr-un singur sat si se numea „taramul vacii”-facand referire la zeita prosperitatii Hathor.
Numarand doar 4000 locuitori si fiind la 200km distanta de prima asezare umana, Farafra este cel mai izolat loc din Egipt. Datorita izolarii, se povesteste din batrani ca la un moment dat s-a pierdut notiunea timpului astfel incat localnicii au fost nevoiti sa trimita un  calaret la Dakhla pentru a afla cand sa isi tina slujbele religioase. Cea mai veche zona a satului se afla pe un deal si este umbrita de palcuri de palmieri iar de acolo drumul pana la izvoarele termale sulfuroase  Bir Setta si El-Mufid Lake este foarte scurt.   
Majoritatea locuitorilor Farafrei sunt beduini, care isi pastreaza cu sfintenie obiceiurile si portul; de altfel oaza este cunoscuta pentru puternicele sale traditii. Aici, vesmintele localnicilor sunt frumos ornamentate cu broderii, casele din caramizi de lut au porti de lemn decorate cu incuietori medievale si -ca de altfel in majoritatea oazelor- multe dintre locuinte sunt pictate in albastru (pentru a le feri de deochi). De asemenea multe decoratii exterioare( peisaje, pasari, animale) sunt opera artistului local Badr, a carui casa si gradina au fost transformate in muzeu si atelier, prezentand picturi din nisip, sculpturi, ceramica. Toate exponatele lui Badr sunt confectionate din materiale naturale ori au fost slefuite de „mama natura” si descoperite de artist in imprejurimile oazei.
Principala sursa de venit in Farafra este agricultura axata in special pe productia de  masline si ulei de masline, banane, mango, guava, orez si pepene verde. Astazi, turismul a inceput sa fie o trasatura esentiala a vietii economice din oaza, inflorirea acestuia impulsionand si alte activitati colaterale. Una din acestea este artizanatul: covoare, presuri, cuverturi tesute manual si nelipsitele impletituri din frunze de palmier. In afara activitatilor traditioanle, au aparut si altele originale. Astfel, din oaza se organizeaza circuite in desert cu camila sau jeepuri, activitati de team-building si orientare. Alti localnici vand produse originale: pulovere impletite din par de camila, sosete si fulare din acelasi „material”.

 Istorie

Istoria Farafrei este invaluita in mister. Oaza este mentionata in texte sub numele de Ta-iht  inca din timpul Dinastiei V si apoi in timpul faraonului Khety din Dinastia X.  In templul Luxor oaza era mentionata in timpul domniei lui Ramses II ca sursa importanta de curmale si minerale, in timp ce in templul Karnak o inscriptie din vremea lui Merenptah vorbea despre  cucerirea zonei de catre libieni.
Nu se cunosc prea multe despre Farafra si viata acesteia dinainte de ocupatia romana si chiar si din acea perioada prea putine ruine au ramas in picioare. Zona a fost invadata ori de cate ori libienii doreau sa atace Egiptul, pentru ca oaza se afla mai aproape de Libia decat de Valea Nilului. Se presupune insa ca Farafra apartinea de Egipt in vremea Vechiului si  Noului Regat.  
In timpul celei de-a treia Perioade Intermediare se afirma ca Farafra ar fi fost o statie importanta pentru armate si caravane, deoarece la acea vreme oaza se afla pe mai multe rute comerciale.

Desi nu s-au descoperit inca dovezi ale civilizatiei faraonice, exista foarte multe legende legate de aceste locuri. Cea mai cunoscuta este istoria disparitiei armatei lui Cambysses. Herodot povesteste ca nemultumit fiind de prevestirile oracolului de la Siwa, regele persan Cambyses care cucerise Egiptul in sec 6 i.e.n a trimis o armata de 50.000 ostasi pentru a distruge Oracolul lui Amoun. Armata a pornit din antica Theba(Luxorul de astazi) catre Siwa si oaza Farafra a fost ultima oprire inainte de intrarea in Imensa Mare de Nisip. Se afirma ca o furtuna de nisip puternica a acoperit uriasa armata persana iar de atunci povestea a inflacarat multi exploratori care au venit in Desertul de Vest in cautarea ei.

In timpul perioadei bizantine populatia oazei (in majoritate) s-a convertit la crestinism si a ramas crestina mult timp in era islamica chiar daca, istoric, ea a fost prima oaza cucerita de arabi. Despre trecutul crestin al oazei stau marturie inscriptiile coptice, casele si cimitirele crestine datand din sec 10 e.n.


puncte de interes

Fortareata romana si putul de apa
Putinele situri arheologiec ale Farafrei dateaza din epoca romana cand s-a construit o fortareata in vederea apararii vechilor rute comerciale . Chiar si la acea data oaza era putin populata . Majoritatea ruinelor romane sunt concentrate in jurul Qasr el Farafra (capitala de astazi a oazei si, in vechime, unicul sat). Fortareata strajuie partea de Nord a orasului si este construita din piatra si caramizi de lut. In perioada medievala ea a fost largita sau reconstruita si continea cel putin 125 incaperi. Langa fortareata se afla un put care furniza localnicilor o importanta sursa de apa in perioadele de seceta.
 
Langa Qasr el-Farafra exista un cimitir antic  unde s-au descoperit mai multe morminte sapate in stanca si acoperite de nisip. Unele au fost folosite drept locuinte de catre calugarii sihastri crestini care au scrijelit ori sculptat in pereti semnul crucii.
Potrivit specialistilor, cel mai important sit arheologic este cimitirul roman aflat la 12 km SV de Qasr El Farafra. Aici se pot admira ruinele a doua structuri din caramida de lut, o capela mica, nedecorata, din calcar si cateva morminte sapate in piatra.

Totusi, principala atractie turistica a oazei o reprezinta Desertul Alb (Sahara El Beyda). Desertul Alb, aflat la 45 km de Farafra este recunoscut pentru peisajele sale spectaculoase. Dominanta este culoarea alba a formatiunilor stancoase sculptate de vanturi in forme fantastice demne de un artist modernist. Multe dintre roci au capatat nume descriptive gen „monolitul”, „ciuperca”, „strutul”, „conul de inghetata”, etc
Impresia este foarte puternica iar peisajul  se schimba in functie de momentul zilei: pranz, crepuscul, noapte.

Ca parte a unui safari in Desertul Alb, se viziteaza un izvor important cunoscut sub denumirea de  Ain Hadra . Aici, palcuri de palmieri par sa rasara din nisip si cu siguranta zona era o binecuvantare pentru calatorii insetati. Locul se afla pe ruta caravanelor care mergeau catre oaza Bahariya. Zona este acoperita cu resturi lasate de calatorii antici romani sau bizantini. Aici s-au descoperit amulete cu reprezentari ale lui Sekhmet si Hipocrate, un scarabeu si o moneda romana.
Ain Hadra e situata in Sudul depresiunii Ain El Wadi iar descoperirile arheologice dovedesc ca zona a fost locuita in perioada romana. In jurul izvorului exista dovezi ale cultivarii terenului insa nu s-au efectuat niciodata excavatii. La nord se afla intrarea in  Wadi Abu Hannis cu o micuta stanca de-a lungul marginii vestice unde s-au gasit ruinele unor constructii romane .


Valea Ascunsa sau Wadi el-Obeiyd se afla la 70km nord de Qasr Farafra si este o zona unde un stravechi lac secat a dat la iveala ramasite ale unei prezente umane preistorice. O echipa de arheologi italo-egipteana a identificat un sat din perioada neolitica (mileniul 8 i.e.n) avand legaturi cu Nabta Playa. Acesti locuitori par a fi fost primii din Desertul libian, fiind pastori intr-o perioada in care regiunea se bucura de precipitatii regulate.

La  75km in Nordul oazei Farafra se afla depresiunea  Ain Della – unde exista o oaza cu un izvor  strategic pozitionat intre Libya si oazele Farafra, Siwa si Bahariya. In 1939 inca mai existau vestigii  ale unor constructii romane (probabil avanposturi militare) cu peretii tencuiti care, intre timp, fie au fost distruse fie au fost acoperite de nisip.


Atractii  vizitarea vestigiilor romane, muzeul Badr, excursii in Desertul Alb si Imensa Mare de Nisip, relaxare si inot in izvoarele termale ale oazei.


Cazare

Badawiya Hotel , Gamal Abdel Nasser St., Farafra
Tel + 20 92 751 0060/ 92 751 1163 /4
http://www.badawiya.com


all rights reserved © egiptul prin ochii nostri